Nr.330/09.03.2015
ANUNŢ CONCURS
Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă cu sediul în Şos. Panduri nr. 22, Sect. 5, Bucureşti, scoate la concurs, pentru ocuparea pe perioadă determinată, următorul post:
– Magaziner (studii medii) – 6 luni vechime în activitate – în cadrul Serviciul Tehnic-Administrativ;
Concursul se va desfăşura la sediul INEMRCM, în data de 31.03.2015, ora 1000 – proba scrisă, iar interviul se va susţine intr-un termen de maximum de 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.
Înscrierile se vor face până la data de 16.03.2015.
Dosarul de concurs se va depune la Serviciul Resurse Umane – Salarizare din cadrul institutului până la data de 16.03.2015, ora 14:00 şi va conţine:
a) Cerere de înscriere la concurs adresată conducătorului INEMRCM;
b) Copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
c) Copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializării, copiile documentelor care atestă îndeplinirea condiţiilor specifice;
d) Copia carnetului de muncă, conformă cu originalul, sau după caz, o adeverinţă care să ateste vechimea în muncă, în meserie şi /sau în specialitatea studiilor;
e) Cazierul judiciar sau o declaraţie pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcţia pentru care candidează;
f) Adeverinţă medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
g) Curriculum vitae;
h) Alte documente relevante pentru desfăşurarea concursului;
i) Recomandare de la ultimul loc de muncă.
Actele prevăzute la înscriere la lit. b), c) şi h) vor fi prezentate şi în original în vederea verificării conformităţii copiilor cu acestea.
Condiţii de participare:
Condiţii generale: pentru a participa la concurs candidaţii trebuie să îndeplinească condiţiile generale prevăzute în H.G. 286/2011;
Condiţii specifice: sunt cele stabilite prin fişa postului.
Informaţii suplimentare se pot obţine la sediul institutului, în cadrul Serviciului Resurse Umane – Salarizare, sau la numărul de telefon 021.2000.750.