INSTITUTUL NAŢIONAL DE EXPERTIZĂ MEDICALĂ ŞI RECUPERARE A CAPACITĂŢII DE MUNCĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 27888
Nr. 462/ 29.04.2016
ANUNŢ CONCURS
Institutul Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă organizează concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a funcției contractuale de execuție, vacante de:
2 posturi asistent medical (PL), în cadrul Ambulatoriului de Specialitate;
asistent medical-igienă (PL), în cadrul Laboratorului de Analize Medicale.
Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:
a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
d) are capacitate deplină de exercițiu;
e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.
Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:
studii postliceale conform legislaţiei în vigoare;
să îndeplinească condiţiile generale prevăzute în art. 3 din H.G. nr. 286/2011.
Concursul se va organiza conform calendarului următor:
16 mai 2016, ora 14:00: data limită de depunere a dosarelor;
30 mai 2016, ora 10.00: proba scrisă;
data și orele probei practice și a interviului vor fi comunicate ulterior.
Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:
cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
curriculum vitae.
Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.
În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.
Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.
Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă, din București, șos. Panduri, nr. 22, telefon 021/2000.750.
TEMATICA de CONCURS pentru ocuparea posturilor vacante de ASISTENT MEDICAL din cadrul Ambulatoriului de Specialitate
1. Asistenta medicală. Caracterele morale și sarcini.
2. Hidratarea și mineralizarea organismului.
3. Îngrijirea plăgilor.
4. Îngrijirea bolnavilor în stare gravă.
5. Pregătirea și asistarea examinărilor clinice și de laborator.
6. Recoltarea analizelor (sânge – biochimie, hemoleucograma, VSH, glicemie) și materialele necesare.
7. Supravegherea bolnavului (T.A., puls, respirație).
8. Administrarea medicamentelor și reguli de administrare (subcutan, intramuscular, intravenos, perfuzie, per os).
9. Condițiile de colectare a deșeurilor rezultate din activitatea medicală .
Bibliografie:
Tehnica îngrijirii bolnavului. Vol. I și II – Dr. Carol Mozeș, Ed. Medicală – București, 1978.
Ordinul nr. 219/ 2002 – pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţionala de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale.
TEMATICĂ și BIBLIOGRAFIE pentru ocuparea postului vacant de ASISTENT MEDICAL (IGIENĂ)
Tematica
I. IGIENA MEDIULUI
I.1. Igiena aerului:
a. Compoziţia chimica a aerului si acţiunea sa asupra organismului
b. Poluarea aerului si acţiunea sa asupra organismului si sănătăţii
c. Contaminarea aerului si acţiunea sa asupra organismului
d. Clima si acţiunea sa asupra sănătăţii
e. Factorii meteorologici
I.2. Igiena apei
a. Nevoile de apa ale individului si colectivităţilor
b. Patologia infecţioasa produsa prin apa
c. Patologia neinfecţioasă produsa prin apa
d. Condiţiile sanitare de potabilitate ale apei
e. Condiţiile bacteriologice
f. Condiţiile sanitare ale aprovizionării cu apa
g. Calitatea apei
II. IGIENA RADIAŢIILOR
1. Radiaţiile ionizante
2. Radiaţiile neionizante
3. Securitate radiologică în practicile de radiologie de diagnostic şi radiologie intervenţională
III. IGIENA ALIMENTATIEI
1. Bazele fiziologice ale alimentaţiei
a. Necesarul de energie
b. Necesarul de proteine
c. Necesarul de lipide
d. Necesarul de glucide
e. Necesarul de elemente minerale
f. Necesarul de vitamine
2. Valoarea nutritiva si igiena alimentelor
a. Laptele si brânzeturile
b. Carnea si derivatele
c. Ouăle
d. Legumele si fructele
e. Cerealele si legumele uscate
f. Produsele zaharoase
g. Grăsimile alimentare
h. Băuturi nealcoolice si alcoolice
IV. IGIENA MUNCII
1. Bazele Medicinii muncii
2. Protecţia muncii
3. Supravegherea sănătăţii lucrătorilor .Examenul medical la angajarea în muncă, examenul medical de adaptare, controlul medical periodic şi examenul medical la reluarea muncii
V. Supravegherea, prevenirea şi controlul infecţiilor nosocomiale.
1. Amplasarea , construcţia, amenajarea şi funcţionarea unităţilor sanitare.
2. Înfiinţarea , organizarea şi funcţionarea serviciilor medicale.
3. Curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare.
4. Gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale.
BIBLIOGRAFIE – IGIENA – SANATATE PUBLICA
(A) S. Manescu; Igiena- Ed. Universul, Bucuresti, 2000, Editia A II -A
(B) D. Cocora; Igiena – Ed. Universul, Bucuresti, 2000, Editia A II-A;
(C) A. Cordeanu; Igiena – Ed. Universul, Bucuresti, 2000, Editia A II-A
(D) E. Bucur; Igiena- Ed. Universul, Bucuresti, 2000, Editia A II-A;
(E) C. Bocarnea; Boli infectioase si epidemiologie, Ed. Info-team, 1999;
(F) I. Silion, C. Corduneanu, Bazele Medicinii Muncii – Teorie si practica, Ed.Moldo Grup, Iasi ,2002;
(G) P. Manu, T. Niculescu; Practica Medicinii Muncii; Ed. Medicala,1978;
Hotărîrea Nr. 1229/2005 pentru aprobarea Regulamentul de organizare și funcționare a Institutului Național de Expertiză Medicală și Recuperare a Capacității de Muncă și a serviciilor teritoriale de expertiză medicală a capacității de muncă cu modificările și completările ulterioare.
Ordinul M.S. 916/2006 privind aprobarea Normelor de supraveghere, prevenire si control al infecţiilor nosocomiale in unităţile sanitare;
Ordinul Nr. 1466 din 2008 pentru aprobarea circuitului informaţional al fişei unice de raportare a bolilor transmisibile;
Ordinul Nr. 1301 din 20 iulie 2007 pentru aprobarea Normelor privind funcţionarea laboratoarelor de analize medicale, cu modificările si completările ulterioare;
Ordinul nr. 1226 din 03 decembrie 2012 aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţile medicale și a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţile medicale.
Ordinul Nr. 261 din 6 februarie 2007 pentru aprobarea Normelor tehnice privind curăţarea, dezinfecţia şi sterilizarea în unităţile sanitare, cu modificările si completările ulterioare;
Ordinul Nr. 914 din 26 iulie 2006 pentru aprobarea normelor privind condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească un spital în vederea obţinerii autorizaţiei sanitare de funcţionare;
Ordonanţa de Urgenţă Nr. 144 din 28.10.2008, aprobata prin Legea 53/2014 privind exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moaşă şi a profesiei de asistent medical, precum şi organizarea şi funcţionarea Ordinului Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România;
Hotărârea nr. 924 din 11 august 2005 privind aprobarea Regulilor generale pentru igiena produselor alimentare.
Ordinul nr. 976 din 16 decembrie 1998 pentru aprobarea Normelor de igienă privind producția, prelucrarea, depozitarea, păstrarea, transportul și desfacerea alimentelor.
Ordinul nr. 1025 din 7 decembrie 2000 pentru aprobarea normelor privind serviciile de spălătorie pentru unitățile medicale.